Viata Crestina 15 342

Description
mm

Please download to get full document.

View again

of 2
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Documents

Publish on:

Views: 3 | Pages: 2

Extension: PDF | Download: 0

Share
Transcript
    Publicaţie săptămânală pentru întărire sufletească   Publicaţie editată şi distribuită gratuit de Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” - Poieniţa, com. Vânători, jud. Iaşi, Protopopiatul Paşcani   Nr. 14 (342) Anul IX 15 aprilie 2018 „Să vă iubiţi unul pe altul! Precum Eu v -am iubit pe  voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul!” ( Ioan 13 34 )   Anul 2018   Centenarul Marii Uniri  VIAŢA CREŞTINĂ   1 Sfinții Aristarh, Pud și Trofim făceau parte din cei Șaptezeci de Apostoli aleși de Mântuitorul. fântul Apostol Aristarh a fost episcop al Apameei din Siria. Sfântul Apostol Apos- tol Pavel îl amintește în Epistola către Coloseni precum și în cea către Filimon. Sfântul Aristarh a fost arestat în Efes, împreună cu Gaius, de mulțimea care se ridicase împo- triva lui Pavel. Sfântul Apostol Pavel le scrie colosenilor: „Vă  îmbrățișează Aristarh, cel în - temnițat împreună cu mine” (Co- loseni 4, 10). În Epistola către Fil-imon, Pavel îl numește pe Aristarh împreună -  lucrător cu mine , așa cum îi numește şi pe Marcu, Dimas și Luca. Sfântul Apostol Pud  era din Ro-ma. Sfântul Apostol Pavel îl pome- nește o data în Epistola către Timo- tei (II Timotei 4, 21). La început, casa lui Pud a fost un liman al celor mai de frunte apostoli, iar mai târziu ea a devenit un locaș de închinare, numită Biserica Păstorilor. Sfântul Apostol Trofim , potrivit Faptelor Apostolilor (Fapte 20, 4), era srcinar din Asia. Acesta l-a  însoțit pe Apostol în călătoriile lui.  În Epistola a doua către Timotei, Sfântul Apostol Pavel afirmă: „Pe Trofim l- am lăsat în Milet, fiind bolnav” (II Timotei 4, 20). Sfinții Aristarh, Pud şi Trofim au murit prin decapitare, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, în timpul persecuției lui Nero. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase miluieşte -ne pe noi! DUMINICA SFÂNTULUI APOSTOL TOMA iserica i-a dedicat Sfântului Apostol Toma prima duminica de după Paşti. Este singura duminică din anul biseri-cesc închinată unui Sfânt Apostol al Mântu-itorului. De ce? Pentru că prin Toma nu mai  încape nicio îndoială că Hristos a înviat. Să ne amintim că în seara zilei în care a înviat, Hristos trece prin uşile încuiate şi se arată celor zece Apostoli descoperindu-le învierea Sa. Dacă s - ar fi rămas doar la vedere, s -ar fi putut afirma că Învierea Sa a fost doar în mintea Apostolilor, că nu a fost o realitate.   Ca să nu rămână niciun semn de îndo - ială, Dumnezeu îngăduie ca rănile din trupul Său să fie atinse de Toma. După acest mo-ment, Toma Îl mărturiseşte fără nicio îndo - ială pe Iisus Hristos ca Domn şi Dumnezeu, realitatea Învierii Domnului fiind dovedită astfel încă odată pentru cei care nu puteau crede. Ce s- a întâmplat cu Toma după ce a pipăit rănile din Trupul înviat al Domnului? A mărturisit dumnezeirea Lui. Nu a spus: cred că ai înviat din morţi, ci: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28). Astfel, Toma s- a atins de un trup văzut şi L- a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu prezent  în trupul Său omenesc înviat. S -a ridicat mai presus de credinţa prezentă la evrei, con-form căreia Dumnezeu este nevăzut şi de neatins. Duminica Sfântului Apostol Toma, a doua după Sfintele Paşti, este singura Du-minică din anul bisericesc dedicată şi închi-nată unui Sfânt Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos. Nici Petru, corifeul Apostolilor, nici Sfântul Ioan, ucenicul iubirii, şi nici chiar Sfântul Apostol Pavel, Apostolul neamurilor, nu au vreo Duminică închinată şi dedicată lor. De aceea, contemplând Săptămâna Luminată ca pe un Tabor al perioadei Penticostarului, descoperim în Duminica Tomii lumina Învierii lui Hristos, Care S- a arătat după opt zile uce - nicului Său apăsat de îndoială din suflet, intrând prin uşile încuiate, ca să arate şi să ne descopere nouă, tuturor, taina şi calea spre Sine ca unica „Uşă a oilor”.  Pe de o parte, Duminica Tomii ne rev- elează înţelesul celor trei cuvinte inspirate ale Sfântului Apostol Toma, „cel numit Gea - mănul”, din Sfânta Evanghelie de la Ioan: „Să mergem şi noi şi să murim împreună cu El”, „Doamne, nu ştim unde Te duci şi cum putem şti calea?” şi „Domnul meu şi Dumnezeul meu”. Sfinții Aristarh , Pud și Trofim   S   Sfinţii zilei        VIAŢA CREŞTINĂ   15 aprilie 2018 a preot, te confrunţi uneori cu cereri neobişnuite. De la „a deschide car- tea” , până la a se solicita „părticele pentru acasă” , a citi o rugăciune pentru „dezlegarea cununiilor” sau a se cere voie „să se dea de pomană” la Prohodul Dom- nului (că doar e o înmormântare, nu?), cre - deam că le - am auzit pe toate. Până când, nu demult, o persoană m -a contactat telefonic, cerându- mi să -i botez din nou copilul, doar pentru că se certase cu naşul acestuia şi îşi dorea un alt naş. Bietul om chiar nu ştia că botezul nu se repetă niciodată , încât a tre- buit să duc serioasă muncă de lămurire pen -tru a- l convinge să se împace cu situaţia dată. Nu trebuie să facem un sondaj de opinie pentru a constata, cu tristeţe, că mulţi dintre cei ce se consideră credincioşi nu ştiu, de fapt, în Cine cred şi de ce. E şi vina noastră, a preoţilor, că nu facem suficientă cateheză, mai ales în situaţii precum o cununie, un bo-tez, o înmormântare sau o sfeştanie. Adică atunci când îi poţi atinge cu un cuvânt lămuri-tor şi pe cei ce dau pe la biserică „din an în Paşti”.   Cele mai dificile situaţii –   cel puţin pentru mine  –  sunt cele în care omul vine cu o durere şi aşteaptă de la tine o soluţie. Nu intră în această categorie cei ce dau, spre exemplu, un pomelnic să le meargă bine firma sau să câştige la loto. Pe aceştia încerc să - i lămu - resc că Dumnezeu nu este o maşină de îm - plinit dorinţe. Că nu e suficient să pui o fisă, două, şi să aştepţi să - ţi pice din tonomatul Cerului râvnita pară mălăiaţă. Sunt ei cam descumpăniţi când află că nu aşa „funcţio - nează” Dumnezeu, dar nu caut să le îndul-cesc deloc dezamăgirea. Au nevoie de un mic şoc pentru a se trezi la realitate şi a conştien- tiza că Dumnezeu este dragoste, libertate şi smerenie, iar nu o amuletă care - ţi aduce pu - tere, bogăţie sau celebritate. Cei în faţa căro- ra îmi este cel mai greu sunt cei ce chiar au o suferinţă –   sufletească sau trupească, şi se aşteaptă ca Dumnezeu să intervină în viaţa lor. Fie e că e vorba de boli, mai ales de cele incurabile, fie că e vorba despre un soţ beţiv, despre un copil care a luat- o razna şi a ajuns la închisoare, fie că vorbim despre greutăţi financiare sau despre lipsa unui loc de muncă  –    întotdeauna în spate este o problemă reală, presantă şi dureroasă. Chiar şi când cineva îşi doreşte să găsească persoana potrivită spre a se căsători –   tot nu poţi să rămâi impasibil. Ce poţi face în astfel de cazuri?   Am mari rezerve faţă de soluţiile celor ce „prescriu”, la foc automat, „x acatiste în y zile, z metanii şi de restul închinăciuni”. Orice fel de rugăciune sau de nevoinţă este bună, atâta vreme cât nu capătă accente magice (şi tragice!). Unui bolnav de cancer îi poţi reco- manda acatistul Sfântului Nectarie şi bun lucru faci. Dar dacă acest suferind nu învaţă a- L cunoaşte pe Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor, dacă nu se spovedeşte şi nu e de - cis să - şi schimbe viaţa, împlinind poruncile Lui, atunci nu am obţinut mare lucru. În loc să insuflăm omului o credinţă vie, lucrătoare în inima lui, îl împingem în zone vecine cu super- stiţia.   Cine caută ajutor în Biserică trebuie să  înţeleagă că aici e locul în care e chemat să -L  întâlnească pe Dumnezeu Însuşi. Pentru unii nu e suficient, într- adevăr. Ei au, la o astfel de „ofertă” , reproşuri înrudite cu cele ale Marelui Inchizitor în faţa lui Iisus, genial descrise de Dostoievski în Legenda cuprinsă în romanul său, „Fraţii Karamazov” . Omul e dornic de a obţine o soluţie concretă la problemele sale, cum de noi Îi oferim ceva atât de abstract, precum Dumnezeu? Sau, ca să luăm un ex-emplu mai accesibil, situaţia seamănă cu cea descrisă în cel mai cunoscut film american de Crăciun, „Viaţa e minunată” (1946). Perso-najul principal, George, aflat în pragul sinuci-derii din cauza unei sume mari de bani pier- dută, poartă următorul dialog cu îngerul său păzitor, trimis de Dumnezeu pe pământ să -l ajute: „Nu se întâmplă să ai la tine 8.000 de dolari?”  –    întreabă neîncrezător George pe bătrânelul ce se declara a fi înger. „O, nu, noi nu folosim bani în Rai”. „A... da, tot uit as-ta. Numai că aici, jos, ei sunt foarte folosi-tori” , încheie George, înainte de a primi un dar cu mult peste teancul de bancnote râvnit: darul de a vedea cum ar fi fost lumea dacă el nu s- ar fi născut.   Şi totuşi, dacă cineva ajunge să ceară ceva lui Dumnezeu, de ce nu primeşte? Îi este atât de greu lui Dumnezeu să îndeplinească o do - rinţă? O explicaţie pentru lipsa de reacţie divină ar fi cea oferită de Sfântul Apostol Iacov , în Epistola sa: „vă sfătuiţi şi vă răz- boiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri”  (4, 2- 3). Sunt situaţii care  întăresc această sentinţă. Spre exemplu, unii s-au vindecat de boli cumplite, pentru ca apoi să - şi risipească din nou sănătatea printr  -o viaţă trăită în excese şi în păcate grele. În alte cazuri, cererile noastre nu primesc răspuns din pricina slabei credinţe sau a necredinţei noastre. Mântuitorul nu e mincinos când înde- amnă: „Toate câte cereţi, rugându - vă, să credeţi că le - aţi primit şi le veţi avea” (Marcu 11, 24). Poate nu întotdeauna vedem  împlinite cererile noastre exact aşa cum ne imaginăm noi că ar trebui, dar cu siguranţă ele nu rămân fără un răspuns din partea Pro- niei divine. Şi chiar dacă uneori pare că nu aude rugă - ciunile noastre, tăcerea lui Dumnezeu nu e motiv de infantilă îmbufnare din partea no-astră. Ne place adesea să spunem că nu-mele lui Dumnezeu este Iubire  (cf. I Ioan 4, 8). Extrem de greu însă acceptăm că prenu-mele Lui este Libertate („Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este liber- tate” –   II Corinteni 3, 17). Aşadar, Dumnezeu nu poate fi obligat sau determinat să facă un anumit lucru. El ne iubeşte, fără doar şi poate, dar adesea dragostea Lui nu se manifestă aşa cum ne aşteptăm noi. El este Persoană, şi nu energie impersonală accesibilă printr  -o incantaţie. Noi ne lăudăm că avem dreptul de a- L respinge pe Dumnezeu, pentru că El ne -a creat liberi. Atunci de ce ne vine aşa de greu să acceptăm că şi El are libertatea de a răs - punde cererilor noastre după cum voieşte şi după cum crede că e mai bine?   2 Contact : Pr. Marius- Ionuţ Tabarcea, Tel . 0745776456, mail : parohia.poienita@yahoo.ro, web : poienita.mmb.ro, facebook .com/parohiapoienita Numele lui Dumnezeu este Iubire. Prenumele Său –  Libertate Am mari rezerve faţă de soluţiile celor ce „prescriu”, la foc automat, „x aca - tiste în y zile, z metanii şi de restul închinăciuni”. Orice fel de rugăciune sau de nevoinţă este bună, atâta vreme cât nu capătă accente magice (şi tragice!). C Autor: Pr. Constantin STURZU Sursa: doxologia.ro
Related Search
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks