Traducerea Paliei de la Orăştie reflectată de construcţii de origine ebraică - PDF

Description
Traducerea Paliei de la Orăştie reflectată de construcţii de origine ebraică DE Alexandru GAFTON Abstract The types of constructions analyzed in this study prove the existence of a literary contact between

Please download to get full document.

View again

of 10
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Lifestyle

Publish on:

Views: 26 | Pages: 10

Extension: PDF | Download: 0

Share
Transcript
Traducerea Paliei de la Orăştie reflectată de construcţii de origine ebraică DE Alexandru GAFTON Abstract The types of constructions analyzed in this study prove the existence of a literary contact between the Romanian, Hungarian and Latin languages. At the same time, it reveals that the translators of Palia de la Orăştie mastered the methods of rendering these types of constructions in Romanian. The presence of Hebrew-origin constructions in the Romanian text may be due to two causes: either the faithful reproduction of the original text, or the use of an accustomed model, absent in situ in the source text. This oscillation is mainly caused by the Romanian linguistic norm, which was barely at the beginning. Its explanations may also reside in this type of constructions being inadequate to the Romanian language system. The production and occasional use of these constructions demonstrate the relation between the possibilities and the propensities of the Romanian language. 1. Spre deosebire de alte traduceri vechi româneşti, Palia de la Orăştie constituie rezultatul unui act de traducere care pune la contribuţie, în mod egal, două texte: Pentateuhul lui Heltai şi Vulgata. Această traducere românească s-a edificat prin consultarea succesivă, foarte probabil verset cu verset, a celor două texte. În felul acesta, pe de o parte, traducătorul român ajunge la conţinutul textului sacru, pe de altă parte, observă două modele formale din care îşi extrage o parte a soluţiilor de traducere. Textul românesc va încerca să redea respectivele conţinuturi avînd ca suport modelele formale constituite de către cele două versiuni, maghiară şi latină. Deosebirea importantă faţă de alte texte ale epocii se află în existenţa a două modele culte, şi nu a unuia singur. În primul rînd, egalitatea de contribuţie a celor două nu se referă la proporţia în care textul maghiar şi cel latin se regăsesc şi se reflectă în Palia de la Orăştie. Egalitatea contribuţiei lor se referă, în primul rînd, la faptul că traducătorul a privit la cele două versiuni străine ca la două surse perfect utilizabile în întreprinderea sa, nepropunîndu-şi să traducă unul dintre cele două texte, pe celălalt doar consultîndu-l sporadic sau considerîndu-l de rang secund (precum în cazul Noului Testament de la Bălgrad, de pildă). Faptul acesta este evident la tot pasul, fiind reflectat cu limpezime în soluţiile de traducere pe care traducătorul român le adoptă. Privind la situaţia altor traduceri vechi româneşti, precum textele coresiene, Codicele Bratul, Codicele voroneţean, Psaltirile secolului al XVI-lea, apoi Biblia de la 1688, se observă că acestea sînt edificate pe baza unui singur text. Deosebirea, sub acest aspect, dintre cele anterior menţionate şi Palia de la Orăşitie, este una fundamentală, căci traducerea unui text (Biblia, spre exemplu) prin intermediul unei versiuni concrete (un text slavon, ori unul grecesc, ori unul latin, spre exemplu), deşi poate fi considerată mai uşor de dus la capăt, mai lesnicioasă, înseamnă, de fapt, că rezultatul traducerii nu va depăşi anumite praguri. Astfel, multe elemente de conţinut vor rămîne neînţelese de către traducător, vor apărea multe dificultăţi de ordin formal, toate reflectîndu-se în nivelul traducerii, caz în care atingerea nivelului pe care îl are versiunea de tradus rămîne un ideal intangibil. Singura călăuză, în acest caz, o constituie forma textului, ceea ce generează la traducători tendinţa către traducere literală. În cazul în care traducătorul are la îndemînă două sau mai multe versiuni, pe care le consideră deopotrivă de valoroase, de utile şi de apte în a-i furniza soluţii şi modele, deşi - în mod cît se poate de firesc - se estompează sever tendinţa de a urma nivelul formal al textului, saltul calitativ care se constată este uriaş. După cum arată şi studiul traducerii Paliei de la Orăştie, tendinţa de a urma, la nivel formal, textul de tradus, se manifestă indiferent de versiunea din care traducătorul a extras conţinutul. Cu alte cuvinte, traducătorul alege forma care i se pare a fi mai adecvată - din punctul de vedere al limbii române, al inteligibilităţii textului pentru cititor şi al anumitor cerinţe în a urma un model cult şi, eventual, de a institui nişte norme pe baza respectivului model, dar fără care toate aceste cerinţe să acţioneze concomitent şi conjugat. Scăpînd de constrîngerile formale care acţionează cu putere în cazul urmării unei singure versiuni, traducătorul intră pe un domeniul aparent liber, dar care este Studiu publicat în în Philologica Jassyensia, an III, nr. 1, 2007, p guvernat de o reţea mult mai complexă de impuneri. Acest tip de coerciţie, însă, este de un nivel superior, căci îi permite traducătorului: să atingă o mai mare distanţă faţă de text, într-un proces de înţelegere profundă a conţinuturilor (gramaticale şi lexicale); să-şi cunoască mult mai temeinic propria limbă, împreună cu mecanismele care conferă funcţionalitate şi reproductibilitate sistemului; să dobîndească, nu doar capacitatea de imitare şi reproducere a unor procedee de construcţie a textului, ci şi să înveţe tehnici de creare a mijloacelor de exprimare. Din cele ce preced reiese că textul maghiar şi cel latin devin adevărate modele care oferă traducătorului sugestii şi soluţii, precum şi posibilităţi reale de a se manifesta în conformitate cu cerinţele propriei limbi, cu cerinţele cititorului şi ale unui act de cultură în limba în care se traduce. 2. Vechile traduceri biblice româneşti prezintă destul de frecvent cîteva tipuri de construcţii calchiate din textele ale căror traduceri sînt. Prin acestea se exprimă felurite modalităţi de conceptualizare a mai multor relaţii centrate pe temporalitate. Deşi este vorba despre conceptualizări care pot fi considerate general-umane, poporul român nu a dezvoltat respectivele modalităţi şi, în consecinţă, limba română nu le-a gramaticalizat decît în forme oarecum marginale. Întrucît, însă, respectivele construcţii erau întîlnite într-un text de prestigiu maxim, precum este cel biblic, iar esenţa exprimată în respectivele modalităţi a putut fi atinsă în limba română în forme de exprimare diferite, respectivele forme străine de exprimare au putut fi împrumutate şi utilizate de către limba română, înţelese fiind, apoi, de către receptorul textului. Acesta este unul dintre cazurile în care se pot constata constrîngerile textului de tradus, dar care se află în concurenţă cu cele ale limbii române ca sistem. Limbi precum greaca, latina, slavona, limbile indoeuropene, în general, prezintă felurite construcţii (genitivul, dativul şi ablativul absolut, dativ şi acuzativ cu infinitiv sau participiu etc.) pe care traducătorii români au încercat, fie să le calchieze cumva, fie să le redea prin echivalenţi româneşti acceptabili. Destul de mult discutată de către unii cercetători 1, această chestiune merită observată întrucît astfel de construcţii, neromâneşti, calchiate, constituie nişte indici ideali pentru orientarea cercetării în ceea ce priveşte comportamentul traducătorului într-o situaţie precum cea mai sus prezentată ca fiind de natură să caracterizeze Palia de la Orăştie. 3. În primul rînd, este vorba despre construcţiile a fi + gerunziul/participiul (kaiv ejgevneto), prin care se exprimă diferite forme de trecut. Construcţiile acestea, de provenienţă ebraică, de unde fuseseră calchiate de către traducătorii evrei ai Septuagintei, au trecut, pe calea calcului, în toate limbile, însă în proporţii diferite. Foarte fideli textului pe care îl aveau în faţă, traducătorii slavi au găsit resurse în limbă pentru a reda respectivele construcţii, dar, mai ales, au avut voinţa de a produce traduceri fidele, sub aspect formal, faţă de textul grecesc. De aceea, frecvenţa acestor construcţii este foarte ridicată în textul slavon. Asemănător se petrec lucrurile în textul englez, precum şi în cel maghiar. Fără a evita aceste construcţii, alte traduceri reduc numărul de ocurenţe ale acestora, încercînd să pună la lucru mijoacele respectivei limbi, centrîndu-se aşadar, pe redarea conţinutului, inclusiv a celui gramatical, dar în forme proprii limbii respective sau dezvoltate de către limba respectivă. Exemplar pentru această categorie este textul Vulgatei. Celelalte texte se situează între aceste două tipuri, mai aproape sau mai departe de acestea. În general, se poate spune că, cu cît limba în care se traduce este mai exersată ca limbă de cultură, deţinînd o varietate de structuri şi mijloace de exprimare proprii, la care se adaugă o puternică conştiinţă a valorii şi forţei acestora, cu atît procesul de imitare este mai subtil. Fireşte, această caracteristică este necesară, nu şi suficientă. Este, totodată, necesar ca traducătorii să aibă o anumită concepţie asupra traducerii textului sacru. Astfel, despre limba greacă nu se poate afirma că nu era dezvoltată sub aspect 1 P. Olteanu, Imperfectul în slavona de la noi şi traducerea lui în limba română, în RS III (1958), p , Maria Rădulescu, Formele verbale perifrastice a fi + gerunziul în textele româneşti traduse din secolul al XVI-lea, în SCL, XI (1960), p , Frieda Edelstein, Perifraze verbale formate din a fi şi gerunziul verbului de conjugat în limba română, în CL, XI (1966), p , Slava veche şi slavona românească, Bucureşti, 1975 (coord. P. Olteanu); C. Frâncu, Formarea şi dezvoltarea timpurilor verbale supracompuse în limba română: mai mult ca perfectul condiţional, mai mult ca perfectul conjunctiv, viitorul III, în ALIL, XXIX (1984), p ; Al. Gafton, Evoluţia limbii române prin traduceri biblice din secolul al XVI-lea, Iaşi, 2001, p ; idem, în Biblia 1688, II, Iaşi, 2002, p. LXXIV-LXXVII. Cu certitudine, însă, că de această chestiune cel mai mult s-a ocupat V. Arvinte, mai cu seamă în Studiile lingvistice de la volumele I, II, III, IV şi V ale Bibliei de la Bucureşti, din ediţia Monumenta linguae Dacoromanurum, Iaşi, , precum şi în Biblia 1688, I, Iaşi, 2001, p. XLIV-LII. cultural. Traducătorii Septuagintei, însă, fără a forţa prea mult această limbă, au încercat să redea conţinutul Torei, dar fără a pierde elementele formale ale acesteia. De aceea, cazul traducerii greceşti diferă de cele ale celorlalte limbi şi, mai ales de cel al traducerii latine Dintre textele secolului al XVI-lea, Codicele Bratul, traducere a unui text slavon, este unul dintre cele care prezintă această construcţie. Se înregistrează astfel: era (...) durmindu b1 (...) sp (CB, FA 12, 6); era lăcuindu beje pr1biv0 (CB, FA 1, 13) (în CP: era de lăcuiia); era răbdîndu (CB) b1h7 tr0peçe (CB, FA, 1, 14) (în CP: era de răbda); era lăcuindu beje pr1biv0 (CB, FA 8, 13); previndu era v\ziraeçe b1h7 (CB, FA 1, 10); era răbdîndu b1h7je tr0p1çe (CB, FA 2, 42); era rugîndu-mă b1h7 (...) molis (CB, FA 11, 5); era şezîndu b1h7 s1deçe (CB, FA 2, 2); era vînzîndu b1h7 proda7çe (CB, FA 4, 34); era (...) vrăjindu b1 (...) vl\hvu7 (CB, FA 8, 9); eraţi (...) rătăcindu b1ste (...) bl7deºe (CB, CV- 1P, 2, 25) (în CP: eraţi rătăcite); fu lîngă flămîndu bîst0je pryalken0 (CB, FA 10, 10) (în CP: Fu-i foame şi vrea să guste ); fură (...) a întra (...) şi a grăi bîst0je v\ iconyi v\cup1 v\niti ih v\s7nmiçe (CB, FA 14, 1); ( FA 9, 3) Şi ca era mergînd el a se apropiia cătră Damasc (...) (CP, FA 9, 3) id7çu bîst0. Participiul prezent activ precedat de forma de imperfect a vb. bâti (mai ales cea de persoana a III-a singular, b1ah7, des întîlnită sub forma variantei contrase, b1h7) alcătuia o construcţie activă aptă să redea ceea ce apărea în textul grecesc. Totodată, datorită faptului că aoristul sigmatic al acestui verb putea avea valoare şi uz de imperfect, respectivul aorist se putea utiliza în construcţiile acestea. Exepmlele de mai sus arată că, alături de aoristul de tipul b1h\, b1, b1 etc., se utiliza, în acelaşi scop şi aoristul de tip bâh\, bâst\, bâst\ etc. Construcţia aceasta este cunoscută şi altor texte, precum Codex Sturdzanus: Şi era acela ceas deştins arhanghel Mihail (16 r /15-16 ); Şi salce-l fusese vădzut şi dzise (59 v /9). Deşi astfel e construcţii nu sînt străine textelor vechi româneşti, trebuie menţionat că frecvenţa lor în texte este oscilantă, în unele texte apărînd mai des, în altele mai rar, în toate textele alternînd cu formele sintetice de imperfect, mai mult ca perfect (în funcţie de valoarea cerută de context). Astfel, privind, din această perspectivă, la versiunile Apostolului din secolul al XVI-lea, constatăm situaţii precum: Era unii de feciorii lu Schecu Ovreaiul, maimarii preoţi şapte, ceia ce aceaia era făcîndu (CB, FA 19, 14) b1h7je n1]yi s0nove scevyi y8dea arhiere2 sedem0 ije s\tvoreçe, (în CP şi CV: făcea); ceia ce-s neţiindu nes\dr\jeçe (CB, 1Cor., 7, 30) (în CP: ceia ce nu ţin ) În secolul următor, textul românesc în care această construcţie este cel mai bine reprezentată este Biblia de la Fidelitatea traducătorului, Nicolae Milescu, faţă de text, apoi cea a revizorilor munteni, conduşi de către fraţii Greceanu, face ca frecvenţa acestui tip de construcţie în BB să fie foarte ridicată. Provenind din acelaşi secol, dar din altă arie culturală românească şi avînd ca model Vulgata, Noul Testament de la Bălgrad este reprezentativ pentru categoria textelor culte care utilizează construcţiile a fi + gerunziul/participiul, dar fără a crea o astfel de abundenţă în limba română, aşadar mult mai rar Avînd în vedere faptul că textul Paliei de la Orăştie nu poate fi considerat prea întins, numărul acestor construcţii poate fi socotit ca fiind destul de mare. Ele apar încă din primele capuri ale PO şi se continuă de-a lungul întregii traduceri. Se înregistrează astfel: avuţiia lui carea era dobîndit şi suflete care era rodit în Haran (Gen., 12, 5) 4, în textul maghiar: minden ö ioszagockal, mellet kerestenec vala, es a Lelkeket, kiket ne~zettenec vala Haranba, în poziţiile corespondente ale textului latin apar possederant, respectiv: fecerant 5 ; Şi soarele era venit pre pămînt (Gen., 19, 23), în textul maghiar: es a nap immar fel iött vala a földre, respectiv egressus est ; mearse la loc unde era stătut înaintea Domnului (Gen., 19, 27), în textul maghiar: méne a helyre, a holl az 2 Vezi studiile menţionate, avîndu-l ca autor pe V. Arvinte. 3 Vezi Biblia 1688, II, p. LXXV-LXXVI. 4 Transcrierea textului PO urmează ediţia Palia de la Orăştie (1582), I, Iaşi, Nu am considerat a fi necesar ca, alături de exemplul din limba română, să redăm, în întregime, corespondenţii din ambele texte care au contribuit la edificarea Paliei de la Orăştie. De aceea, alături de textul românesc stă doar textul din care s-a tradus (pentru cazurile în care am avut certitudinea că întreaga secvenţă provine din una din cele două versiuni străine), după care, pentru comparaţie, s-au oferit doar corespondenţii formei verbale în discuţie. WR elött álla vala, respectiv: steterat; Şi Domnul căută de Sara, cum era zis, şi aşa făcu cu ea cum era zis (Gen., 21, 1), în textul maghiar: Es az WR meg latogata Sarat miképen meg mondotta vala, es vgy chelekedéc ö vele, miképen meg mondotta vala, respectiv: promiserat, locutus est ; în aceaea vreame care Domnezeu era zis lui (Gen., 21, 2), az idöbe, mellyet az Isten öneki mondot vala, respectiv: praedixerat 6 ; în ce chip Domedzeu era porîncit lui (Gen., 21, 4), miképen az Isten öneki meg parantsolta vala, respectiv: praeceperat. Privind la situaţia din urmă, unde pentru: Domnul era poruncit (Ex., 36, 1) 7, textul maghiar prezintă: az WR para~cholt vala, respectiv: praecepit, încă de pe acum se observă că traducătorul român, deşi dispus să calchieze o astfel de construcţie, nu procedează în mod consecvent, cedările faţă de modelul străin alternînd cu cele în faţa nevoilor limbii române: Domnul lu Moisi porîncise (Ex., 39, 1), din: az WR Mosesnec parancholta vala, respectiv: praecepit (v. şi Ex., 39, 29), precum şi Ex., 39, 7: cum Domnul lu Moisi poruncise, în textul maghiar: meg parancholta vala, în cel latin. praeceperat; Cănd, amu, era auzit oca venitului lui Iacov (Gen., 29, 13), în textul maghiar: Mikor kedig Laban meg hallotta volna Iacobnac iöuesenec okat, în textul latin: auditis (...) causis itineris ; Şi deacă era venit o lună (Gen., 29, 14), în textul maghiar: Es minekutanna el tölt volna egy holnap, în textul latin: postquam expleti sunt dies mensis unius ; Şi acesta aşa făcu cum Iosif era lăsat (Gen., 44, 2), în textul maghiar: Es ez vgy chelekedec mint Ioseph neki meg hadta vala, în cel latin: factumque est ita ; (Gen., 37, 1) Iacov, iară, lăcui într-acel pămînt în carele tată-său era lăcuit ca un venit, în textul maghiar: (...) iöueuenyü lakott vala ; peregrinatus est (Vulgata); Şi deaca trecură 40 de zile, deschise fereastra spre corabie, ce era el făcut (Gen., 8, 6), urmînd: cumque transissent quadraginta dies aperiens Noe fenestram arcae quam fecerat, în textul maghiar: Negyuen nap vtán meg nyita Noe a Bárkanac ablakat, mellyt chinalt vala ; soarele era apus (Gen., 28, 11), în textul maghiar: à Nap elnyugut vala, în textul latin: (post) solis occubitum (Vulgata) Alături de acestea se situează şi secvenţa de sub Gen., 24, 30: Că era vădzut cercelul şi podoaba mănilor în măna soru-sa şi era audzit Răvecăei, surori-sa, beseada ce aceasta era dzis, în textul maghiar: Mart látta vala a Násfát ea a kari ékösséget az ö huganac kezein, es hallotta vala Rebeccannac az ö huganac beszedet, ki eszt mondotta vala. Situaţia este cît se poate de bogată în informaţii deoarece, arată că, precum textul latin sau alte traduceri, în destul de multe împrejurări, nici textul Septuagintei nu redă întotdeauna şi cu maximă fidelitate ceea ce apare în textul ebraic. În Septuaginta apare: KaiV ejgevneto, hjnivka eij~de tav ejnwvtia, kaiv tav yevllia ejn tai~ cersiv th~ ajdelfh~ aujtou~, kaiv ojvte hjvkouse tav rjhvmata JRebevkka th~ ajdelfh~ aujtou~, legouvsh , Et factum est, postquam vidit inaures, et virias in manibus sororis suae, et quando audivit verba Rebbeccae, sororis suae, dicentis, în Vulgata: Et factum est, postquam vidit inaures, et virias in manibus sororis suae, et quando audivit verba Rebeccae sororis suae, dicentis (...), în vreme ce, în cele trei poziţii, textul ebraic prezintă: כּ ר א ת א ת ה נּ ז ם, după ce era văzut veriga,,וּכ שׁ מ צ וֹ şi după ce fu auzind respectiv,ל אמ ר era zicînd. Pe de altă parte, este firesc să se întîmple astfel deoarece traducătorii Septuagintei erau conştienţi de faptul că, pe lîngă aceea că nu puteau aduce în greacă toate structurile ebraicei, nici nu puteau face acest transfer de fiecare dată cînd acele structuri se manifestau în textul ebraic; fireşte că, la aceastea se adaugă şi o altă chestiune: aceea dacă voinţa traducătorilor era îndreptată exclusiv în această direcţie. Întocmai precum traducerile protestante, Septuaginta a fost o scriere destinată lecturii, destinată unui cititor concret, şi anume evreii grecizaţi şi, eventual, grecilor, deci trebuia să îndeplinească condiţia de inteligibilitate. (Este semnificativ faptul că succesul unor traduceri precum cea a lui Aquila a fost de scurtă durată, limitat la cercuri restînse de cititori, şi numai la cunoscătorii ambelor limbi 8.) Totodată, însă, nu trebuie om
Related Search
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks