REFERAT.docx

Description
REFERAT TEHNICI DE INTERVENŢIE LA COPIII CU ÎNTÂRZIERE ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI Întocmit Prof. logoped Zaharia Maria Colegiul Tehnic Mătăsari Întârzierea în dezvoltarea limbajului provine din termenul-„speech and language delay”, cu origine anglofonă. Un sinonim al acestui termen este cel de retard în dezvoltarea limbajului, provenit din termenul „retard de language”, cu origine francofonă. Diagnosticul de întârziere în dezvoltarea limba

Please download to get full document.

View again

of 7
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Documents

Publish on:

Views: 2 | Pages: 7

Extension: DOCX | Download: 0

Share
Transcript
    REFERAT TEHNICI DE INTERVENŢIE LA COPIII CU ÎNTÂRZIERE ÎN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI Întocmit Prof. logoped Zaharia Maria Colegiul Tehnic Mătăsari     Întârzierea în dezvoltarea limbajului provine din termenul- „speech and language delay”, cu srcine anglofonă. Un sinonim al acestui termen este cel de retard în dezvoltarea limbaju lui, provenit din termenul „retard de language”, cu srcine francofonă. Diagnosticul de întârziere în dezvoltarea limbajului presupune raportarea la o normă și la un standard  privind etapele achiziției limbajului, ceea ce înseamnă că întârzierea apărută reprezintă o abatere de la normă, de la dezvoltarea normativă a limbajului.   Copiii cu tulburări de dezvoltare a limbajului nu reuşesc să atingă nivelul de evoluţie  potrivit vârstei cronologice. Există încă de la început un decalaj faţă de cei normali , ei lalalizează puţin, apoi evoluţia fonoarticulatorie este stagnată. Chiar dacă monosilabele dublate apar la timp, urmează o lungă perioadă de latenţă. Cuvintele apar după 2 -3 ani, simplificate, fonemele dificile lipsesc sau sunt înlocuite cu altele simple, finalele se pierd, grupurile consonantice sunt reduse la consoanele mai uşor de pronunţat.   Etiologia tulburărilor de dezvoltare a limbajului cuprinde patru mari grupe de cauze: factori neurogeni, somatogeni, psihogeni şi constituţionali . Factorii neurogeni  pot acţiona în timpul sarcinii, la naştere cât şi după naştere. Unii factori determină leziuni (micro sau macrosechelare). Bolile gravidei, care pot provoca asfixia fătului, traumatismele obstetricale, cât şi bolile din copilărie sunt factori care „ating” creierul copilului şi sunt o cauză serioasă a sindromului de nedezvoltare şi întârziere a limbajului. Cea mai mare pondere în determinarea întârzierii o au tulburările hipoxice, cu hemoragii difuze care se manifestă clinic prin  microsechele neurologice (strabism, debilitate mentală, instabilitate psihomotorie). Cercetările atestă o frecvenţă mai mare a sindromului la  băieţi. Când procesul patologic interesează numai elementele periferice, structurile limbajului  prezintă întârzieri simple cu mari şanse de rezolvare.  Factorii somatogeni determină întârzierea globală a dezvoltării (boli cronice ale copilăriei, boli infecţioase, mai ales repetate). Cei mai importanți factori somatogeni implicați sunt rahitismul, tuberculoza, rujeola, varicelă. Repetarea maladiilor într  -un interval scurt de timp epuizează organismul şi determină un tablou caracteristic: copii hipotrofici, hipodinamici, apatici, palizi, cu dezvoltare psihomotorie lentă. Nu sunt deloc neglijabile  bronhopneumoniil e, otitele şi dispepsiile cu mare răsunet cerebral şi somatic.  Factorii psihogeni sunt cei care conduc la refuzul copilului de a comunica. În această categorie sunt incriminate: abandonul, mediu familial traumatizant, metode greșite în educarea c opiilor, slabă stimulare a dezvoltării vorbirii, încurajarea în folosirea unui limbaj incorect (stâlcit în primii ani) pentru amuzament. Nu în ultimul rând, trebuie ținut cont că suprasolicitarea copilului prin bilingvism introdus la vârsta ante-  preşcolară , înainte de constituirea limbajului în limba maternă sub toate aspectele lui (fonetic, lexic, gramatical)  poate fi un factor important în apariția și întreținerea unei tulburări de dezvoltare a limbajului.   Factorii constituţionali   se referă la   o particularitate înnăscută, ca structură fizică şi neurologică, cu o influenţă mare, pe durată lungă asupra limbajului oral și scris. Dizabilităţile de limbaj apărute ca urmare a factorilor constituţionali ereditari sunt în general încadrate în disfazie : slab impuls imitativ, chiar teamă de vorbire, mai frecvent la băieţi.   Întârzierea în dezvoltarea limbajului sau retardul verbal se caracterizează printr  -un decalaj al achiziției limbajului receptiv și expresiv în raport cu media vârstei.   Copiii care prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului pot manifesta dificultăți și la nivelul laturii receptive a limbajului, adică întâmpină dificultăți de înțelegere a limbajului celorlalte persoane, mai ales a mesajelor mai complexe. Cele mai frecv ente sunt însă situațiile  în care copilul poate înțelege în cea mai mare parte vorbirea interlocutorului, poate realiza sarcini simple (“adu pantofii lui tata de pe hol!”, “pune cana pe masă!”, “arată - mi burtica!”, “arată - mi creionul roșu” etc) în schimb prezintă mari dificultăți la nivel expresiv:   Întârzierea în dezvoltarea limbajului poate apărea pe fondul unei dezvoltări intelectuale normale și în acest caz se poate recupera în totalitate cu multă muncă, mult exercițiu acasă și în cadrul ședințelor de logopedie, dacă se intervine la timp. Întârzierea în dezvoltarea limbajului poate să apară și asociată cu alte tulburări precum autismul, ADHD, mutismul psihogen, deficiența mintală, deficiența de auz. De aceea este necesară o evaluare de specialitate realizată de psihologul specializ at în logopedie (psihopedagogie specială   sau psihologie clinică) pentru stabilirea diagnosticului diferențial și alcătuirea unui plan de intervenție în vederea recuperării.   La baza apariţiei întârzierilor de limbaj stau mai mulţi factori care pot acţiona singular sau a căror acţiune este cumulata: factori care acţionează în timpul sau după naştere şi care determină leziuni cerebrale ale zonelor din creier care controlează limbajul; factori care au legătură cu boli cronice sau infecţioase pe care   le poate dobândi copilul; aşa numiţii factori  psihogeni care presupun existenţa unui mediu nestimulativ pentru dezvoltarea limbajului la copil, exigente crescute din partea adulţilor sau şocuri emoţionale puternice. De asemenea, exista şi o ˮinabilitate verbală ereditara pe linie paternăˮ care apare mai frecvent la băieţi. Cu alte cuvinte, băieţelul dumneavoastră poate vorbi mai târziu dacă tatăl şi bunicul patern au vorbit, la rândul lor, mai târziu. Pentru stabilirea nivelului de dezvoltare al f  iecărui copil va avea loc un interviu  preliminar (în cadrul acestei întâlniri, copilul va veni însoţit de părinţi sau persona care se ocupa de educaţia lui).   La evaluări suplimentare, copiii cu întârziere în dezvoltarea limbajului pot apărea ca având o serie de probleme afectiv-emotionale sau de comportament (de exemplu, pot fi negativişti sau pot manifesta agitaţie psiho - motrica), probleme în sfera intelectuală (unii pot avea intelect liminar sau chiar deficienta mintală) sau probleme legate de d ezvoltarea motorie. Acestea din urmă se referă la insuficienta dezvoltare a musculaturii la nivelul  buzelor, limbii sau degetelor. Intervenția logopedică se desfășoară în mare parte sub formă de joc, fiind vorba de copii de vârstă mică (între 2 ani   și jumătate și 4 ani).  Primele 2- 3 ședințe sunt de acomodare și construire a relației cu logopedul. Copiii vor accepta mai ușor să vorbească, să repete silabe și cuvinte după logoped dacă se vor simți în siguranță, acceptați, dacă vor constata că nu sunt forțați să vorbească și dacă se vor simți atrași de jocurile din cabinet.   Se fac exerciții de gimnastică fonoarticulatorie și exerciții de emitere a vocalelor și silabelor. Se realizează un inventar al sunetelor pe care copilul le poate pronunța. La începutul terapiei logopedice se lucrează doar cu aceste sunete. Este stimulată pronunția cuvintelor scurte, cu structura CVCV (consoană –    vocală - consoană - vocală) și CVC (consoană –    vocală –    consoană). De exemplu, dacă un copil poate pronunța consoanele “m”, “n”, “p”, “b”, “d”, “c”,   se vor exersa cuvinte precum: “cana”, “cadă”, “nuca”, “pune”, “până”, “pod”, “pom”, “pupă”, “papa”, “baba”, “bebe”, “bec”, “mic”.   Unii copii pot avea nevoie să repete pe silabe cuvintele timp de 1 -2 luni p ână când vor  putea pronunța întreg cuvântul. Ulterior capacitatea de a învăța noi cuvinte va crește  exponențial, datorită formării de noi conexiuni în creier. Se recomandă indicarea silabelor pe degete sau pe două obiecte neutre (două cuburi, două biluțe).   Adultul spune prima silabă indicând primul cub, copilul repetă silabă, apoi adultul spune a doua silabă indicând al doilea cub, iar copilul repetă. Se realizează de 2 - 3 ori exercițiul cu fiecare cuvânt. Apoi adultul spune doar prima silabă, iar copilul sp une ambele silabe indicând cuburile. Indicarea silabelor  pe degete sau cuburi, îl ajută pe copil să devină conștient de structura cuvântului, de ordinea silabelor în cuvânt, el devine capabil să se coordoneze și să planifice pronunția silabelor în succesiu nea corectă.   Se recomandă utilizarea unor jucării și imagini care ilustrează același obiect în variante diferite, de exemplu pentru cuvântul “cană”, îi vor fi arătate copilului imagini cu căni de dimensiuni și culori diferite pentru a -i distrag e atenția copilului de la faptul că el repetă același cuvânt și pentru a evita astfel momentele de frustrare și de conștientizare a neputinței de a zice cuvântul întreg. După această etapă, se lucrează și la corectarea pronunției celorlalte sunete, precum și la însușirea cuvintelor polisilabice. În cazul cuvintelor polisilabice, se recomandă o grupare a silabelor pentru a obține mai ușor sinteza întregului cuvânt. De exemplu, în loc de exersarea silabă cu silabă “por  -to-ca- lă”, se poate exersa “po rto- cală”.   Sunetele se corectează în ordinea în care sunt ele învățate în mod natural de copii. Primele sunete sunt vocalele, urmează consoanele labiale m, b, p, apoi t, d, n. Celelalte sunete presupun o mai bună capacitate de coordonare a mișcărilor limbii, buzelor, maxilarelor şi de reglare a suflului. Ultimul sunet corectat este R.   Recuperarea limbajului se realizează atât în funcție de structura cuvintelor, de nivelul de dificultate ca și pronunție al unui cuvânt, cât și pe categorii de obiecte (mobilă, alimente, fructe, legume, culori, forme, jucării, meserii, animale etc) și pe părți ale vorbirii: substantive (categorii de obiecte), verbe (acțiuni specifice vârstei), adjective (antonime, culori), prepoziții (poziții spațiale etc).   Terapia de recuperare sau terapia logopedică ar trebui să înceapă imediat după diagnosticarea copilul, mai ales când este vorba despre un copil care a atins vârsta de 3 ani. Ea implica o serie de activităţi care vizează printre altele: gimnastica aparatului fonoarticulator, dezvoltarea auzului fonematic sau exersarea pronunţării cuvintelor şi formarea propoziţiilor etc...   Dacă copilului îi este accesibilă comunicarea orală dar întâmpina dificultăţi în achiziţionarea acesteia, este necesară, alături de terapia ABA, şi terapia logopedică. Această intervenţie trebuie să se realizeze timpuriu pentru a evita ulterioarele decalaje ce pot apărea între vârsta cronologică a copilului şi vârsta limbajului.   Activitatea logopedică cupinde exerciţii cu caracter general şi exerciţii cu caracter specific. Dintre activităţile  cu caracter general amintesc: Educarea respiraţiei şi a echilibrului inspir  -expir - gimnastică generală, corporală  - exerciţii respiratorii simple   Îmbunătăţirea mişcării organelor fono -articulatorii - exerciţii speciale pentru muşchii obraijlor   - exerciţii speciale pentru muşchii limbii  
Related Search
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks