EFICACITATEA ÎN SCHIZOFRENIE A ANTIPSIHOTICELOR ATIPICE ÎNTRE PROMISIUNI ŞI REZULTATE - PDF

Description
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR. T. POPA IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ EFICACITATEA ÎN SCHIZOFRENIE A ANTIPSIHOTICELOR ATIPICE ÎNTRE PROMISIUNI ŞI REZULTATE -rezumat- CONDUCĂTOR DOCTORAT, PROF.

Please download to get full document.

View again

of 55
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Entertainment & Media

Publish on:

Views: 14 | Pages: 55

Extension: PDF | Download: 0

Share
Transcript
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE GR. T. POPA IAŞI FACULTATEA DE MEDICINĂ EFICACITATEA ÎN SCHIZOFRENIE A ANTIPSIHOTICELOR ATIPICE ÎNTRE PROMISIUNI ŞI REZULTATE -rezumat- CONDUCĂTOR DOCTORAT, PROF. UNIV. DR. ROXANA CHIRIŢĂ DOCTORAND, IRINA DOBRIN IAŞI 2010 CUPRINS Capitolul I - Relevanţa şi locul schizofreniei în asistenţa psihiatrică... 6 Capitolul II - Conceptul de schizofrenie din perspectivă istorică.. 9 Capitolul III - Estimări epidemiologice Capitolul IV - Aspecte clinice în schizofrenie IV.1. Psihodiagnoza şi diagnosticul în schizofrenie IV.2. Examenul clinic IV.3. Posibilităţi evolutive IV.4. Forme clinice IV.5. Evoluţie şi prognostic Capitolul V - Stresul oxidativ în patologia psihiatrică V.1. Stresul celular V.1.1. Mecanismele stresului oxidativ V.1.2. Efectele radicalilor liberi asupra unor componente celulare V.1.3. Sistemul antioxidant V.2. Corelatii intre stresul oxidativ şi patologia neuropsihiatrică V.3. Implicarea stresului oxidativ în patogeneza schizofreniei44 Capitolul VI - Psihofarmacologia şi interventia psihosocială în schizofrenie VI.1. Noţiuni de psihofarmacologie VI.1.1. Aspecte generale VI.1.2. Clasificare VI.1.3. Mecanisme de acţiune... 56 VI.1.4. Tolerabilitate VI.2. Evaluarea stadiului actual al terapiei schizofreniilor VI.2.1. Abordarea psihoterapeutică VI.2.2. Abordarea socioterapeutică VI.3. Eficacitatea antipsihoticelor atipice în recuperarea bolnavului schizofren Capitolul VII - Evaluarea eficacităţii antipsihoticelor atipice în tratamentul schizofreniei (studiu clinico-terapeutic) VII.1. Obiectivele studiului VII.2. Ipoteza de lucru Capitolul VIII - Material şi metodă VIII.1. Scale de investigare clinică VIII.2. Evaluarea somatică a pacienţilor VIII.3. Evaluarea paraclinică VIII.4. Evaluarea stresului oxidativ VIII.5. Calculul statistic al rezultatelor obţinute Capitolul IX - Evaluarea corelaţiilor dintre indicii socio-demografici şi clinici în structura loturilor de studiu IX.1. Prezentarea unor indici sociodemografici pe loturile de studiu IX.2. Corelaţii ale vârstei cu ceilalţi indici demografici IX.3. Corelaţiile genului cu alţi indici demografici IX.4. Corelaţii între mediul de provenienţă şi alţi indici demografici IX.5. Corelaţii între subtipul diagnostic şi alţi indici demografici Capitolul X - Evaluarea şi interpretarea rezultatelor obţinute pe parcursul derulării studiului X.1. Dinamica clinică şi paraclinică X.2. Dinamica psihometrică X.2.1. Scala Panss X Evaluarea eficacităţii antipsihoticelor atipice pe simptomelor pozitive X Eficacitatea antipsihoticelor atipice pe simptomelor negative X.2.2. Scala CGI X.2.3. Scala AIMS X.2.4. Scala SF X.3. Statusul stresului oxidativ la pacientii schizofreni X.3.1. Dinamica markerilor stresului oxidativ în cadrul pacienţilor trataţi cu haloperidol X.3.2. Dinamica markerilor stresului oxidativ în cadrul pacienţilor trataţi cu quetiapină X.3.3. Efectele administrării de olanzapină asupra markerilor stresului oxidativ X.3.4. Efectele administrării risperidonei asupra markerilor stresului oxidativ Capitolul XI - Analiza şi discuţia rezultatelor semnificaţia unor particularităţi cu referire la loturile studiate Capitolul XII - Perspectivele administrării de antioxidanţi la pacienţii cu schizofrenie Proiect program Capitolul XIII - Concluzii Anexe Bibliografie Lucrări publicate ABREVIERI 5-HT 5-hidroxitriptamină; AIMS - Scala mişcărilor involuntare anormale (eg. Abnormal Involuntary Movement Scale); ADHD - Attention Deficit Hyperactivity Disorder; AND - Acid dezoxiribonucleic; ARN Acid ribonucleic; ASB - Albumină serică bovină; ATP Adenozintrifosfat; ATC - Acid tricloracetic; BPRS - Brief Psychiatric Rating Scale; CGI Impresia clinică globală (eg. Clinical global impression); CPK Creatininfosfokinaza; DA Dopamină; DNTB - Ditio-bis-dinitro-benzoic; DSM - Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders; E Extincţie; EDTA Acid etilen diaminotetraacetic (eg. Ethylenediaminetetraacetic acid); EKG Electrocardiogramă; EPS - simptome extrapiramidale (eg. extrapyramidal symptoms); E.S.M. - Eroarea standard a mediei; G Greutate; GABA - Acid γ-aminobutiric; GPX - Glutation peroxidază; GSH - Glutation redus; H 2 O 2 Apă oxigenată; HAM-D - Scala Hamilton pentru depresie; HIV - Virusul Imunodeficienţei Umane (eg. Human immunodeficiency virus); ICD-10 - International Statistical Classification of Diseases and Related Health Problems IQ Coeficient de inteligenţă (eg. Intelligence quotient); LTP Potenţare de lungă durată (eg. Long term potentation); LSM Laborator Sănătate Mintală; MDA Malondialdehida; NAC - N-acetil cisteină; NADPH - Nicotinamidă adenozin dinucleotid fosfat; NBT - Nitro Blue Tetrazoliu; NMDA - N-metil-D-aspartat-glutamat; NO - Oxid nitric; NO - 3 Nitrit; NO - 2 Nitrat; O 2- - Superoxid; O 2 Oxigen; O 3 - Ozon; - OH - radicalul hidroxil; OMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii; PANSS Scala pentru simptome pozitive şi negative (eg. Positive and Negative Syndrome Scale); PET Tomografia cu emisie de pozitroni (eg. Positron emission tomography); PUFA - acizi graşi polinesaturaţi (eg. poly unsaturated fatty acids); QALY - Ani de viaţă ajustaţi calitativ (eg. Quality-adjusted life year); RMN - Rezonanţă magnetică nucleară; ROCH - aldehide reactive; TAS - Tensiunea arterială sistolică; TAD - Tensiunea arterială diastolică; TBA Acid tiobarbituric; TGO Transaminaza glutamică oxalacetică; TGP - Transaminaza glutamică piruvică; SIDA Sindromul Imunodeficienţei Dobândite; SF-36 Chestionar de calitate a vieţii (Short Form 36); SOD - Superoxid dismutază; SRO - Specii reactive de oxigen; V Vizită; Capitolul I Relevanţa şi locul schizofreniei în asistenţa psihiatrică Schizofrenia este o problemă majoră de sănătate publică, din mai multe perspective. O primă perspectivă se referă la impactul important economico-financiar al schizofreniei, studiile raportând cifre semnificative. Celelalte perspective care interesează în special pacientul se referă la debutul bolii care se prezintă la vârste tinere, evoluţia este prelungită, impunând tratament cronic, simptomatologia care este severă provocând suferinţă atât pacientului, cât şi celor apropiaţi şi nu în ultimul rând problemele importante de stigmatizare. Schizofrenia este o tulburare psihică gravă care are un efect profund asupra vieţii individului, afectând în acelaşi timp şi familia sau prietenii acestuia. Simptomele, formele clinice variate sub care se poate prezenta schizofrenia, ca şi evoluţia bolii variază considerabil de la un individ la altul, ceea ce face ca diagnosticul şi managementul pacientului schizofren să fie o sarcină dificilă pentru clinician. În sprijinul acestei idei este şi afirmaţia conform căreia nu există două cazuri identice de schizofrenie (23). Capitolul II Conceptul de schizofrenie din perspectiva istorică Există puţine date bibliografice asupra schizofreniei, înainte de secolul XIX, cu toate că este menţionat sporadic şi destul de vag prezenţa unui tip de comportament iraţional, nestăpânit. Astfel, primele precizări apar încă din Evul Mediu, Thomas Willis descriind o patologie care apare la tinerii cu spiritul viu şi alert, care alunecă în adolescenţă spre obtuzitate şi hebenitudine (24). 7 La ora actuală, schizofrenia este considerată un grup de tulburări psihice relativ omogene sub aspectul exprimării lor clinice, dar a căror etiologie cuprinde o paletă extrem de largă de factori endo-exogeni aflaţi într-o intercondiţionare dinamică. Aceste etiologii deosebit de diverse explică de altfel unicitatea şi irepetabilitatea tabloului clinic la fiecare schizofren în parte, dar şi trăsăturile comune, definitorii, valabile pentru întregul grup de schizofrenii. Capitolul III Estimări epidemiologice Schizofrenia apare în mod egal la bărbaţi şi femei, la barbati având un debut ceva mai precoce, apărând la vârste cuprinse între ani, în timp ce la femei apare la vârste cuprinse între ani (6). De asemenea, schizofreniile cu debut după ani îmbracă mai frecvent forma paranoidă. În populaţia generală, cam 150 din fiecare de persoane se vor îmbolnăvi de schizofrenie, adică în jur de 1% din noi vor face la un moment dat boala. Capitolul IV Aspecte clinice în schizofrenie Procesul de psihodiagnoză (psiche = suflet; diagnosis = cunoaştere; diagnostikos = capabil de a cunoaşte) reprezintă un act sintetic de evaluare a formulei psihice a unei persoane, ca rezultat al examinării psihologice (21). Instituirea diagnosticului de schizofrenie impune investigarea amănunţită a funcţiei psihice cu ajutorul diferitelor instrumente, cum ar fi interviul, chestionarele sau testele psihologice. 8 Stabilirea diagnosticului trebuie să urmeze un protocol standard, prin care se urmăreşte prezenţa unor criterii clinice specifice. (45). În ICD-10 diagnosticul de schizofrenie se stabileşte pe baza unor simptome caracteristice, durata acestora şi diferenţierea de o serie de alte tulburări psihice. Conceptul de simptome pozitive şi negative a fost pentru prima dată formulat de John Hughlings Jackson în anul 1931, pornind de la consideraţia că simptomele pozitive reflectă fenomene cu originea în regiunile filogenetic superioare ale creierului, datorate unor leziuni cu sediul în zonele subiacente, inferioare filogenetic, în timp ce simptomele negative reprezintă o disoluţie sau pierderea anumitor funcţii cerebrale. Simptomatologia pozitivă include halucinaţiile, delirul, incoerenţa gândirii, ideile tangenţiale sau ilogice, comportamentul dezorganizat sau bizar şi reflectă o exagerare a unor funcţii normale. Simptomatologia negativă reprezintă un deficit al unor funcţii normal prezente ale creierului. Toate aceste simptome negative sunt dificil de tratat deoarece răspund mai puţin la terapia neuroleptică în comparaţie cu simptomele pozitive (7, 11). Având în vedere faptul că nu există un simptom patognomonic, diagnosticul schizofreniei este de excludere. În schizofrenie nu există nici modificări paraclinice specifice şi din acest motiv diagnosticul se stabileşte pe baza datelor anamnestice şi a interviului psihiatric. Capitolul V Stresul oxidativ în patologia psihiatrică În ultima perioadă, stresul oxidativ atrage tot mai mult atenţia; multe cercetări în domeniile medicale şi biologice s-au orientat spre descifrarea mecanismelor care stau la baza acestui proces, având în vedere importanţa crescândă a stresului oxidativ în 9 multiple boli degenerative şi boli psihice incluzând aici şi schizofrenia. V.1. Stresul celular Stresul oxidativ este considerat un eveniment biochimic care constă în perturbarea balanţei oxidanţi/antioxidanţi, în sensul depăşirii capacităţii de apărare a componentei antioxidante. Unele evenimente nocive extracelulare, dar şi intracelulare reprezentate prin alterările proceselor fiziologice celulare pot conduce la creşterea producţiei unor molecule toxice, denumite specii reactive de oxigen (SRO), reprezentate prin mai multe tipuri de compuşi radicali, precum: radicalul superoxid (O 2- ), radicalul hidroxil ( - OH), oxidul nitric (NO), dar şi compuşi neradicali printre care şi: apa oxigenată (H 2 O 2 ), ozonul (O 3 ), oxigenul (O 2 ) sau aldehidele reactive (ROCH). V.2. Corelaţii între stresul oxidativ şi patologia neuropsihiatrică Stresul oxidativ este unul din factorii care contribuie la creşterea vitezei ciclului celular şi moarte prematură celulară, conducând la multe boli degenerative ale sistemului nervos central şi tulburări psihiatrice. Dintre toate ţesuturile, creierul conţine cel mai înalt procent de grăsimi nesaturate, astfel că celulele acestuia sunt cele mai vulnerabile la atacul radicalilor liberi (34). De asemenea, susceptibilitatea faţă de radicalii liberi este amplificată prin prezenţa la acest nivel a unui număr crescut de mitocondrii, a biomoleculelor de neurotransmiţători bogate în electroni precum şi un nivel înalt al oxigenului. Dintre toate structurile nervoase, hipocampul pare a fi în mod special afectat de stresul oxidativ. Hipocampul este sediul unor importante mecanisme cognitive şi se pare că este implicat în patologia mai multor afecţiuni neuropsihiatrice. 10 V.3. Implicarea stresului oxidativ în patogeneza schizofreniei Schizofrenia este o boală dizabilitantă caracterizată prin modificări structurale şi funcţionale, însă patogeneza rămâne în mare parte neclară. Implicarea stresului oxidativ în patologia schizofreniei a fost speculată de mai de mult de o serie de cercetători, multe studii identificând o modificare a balanţei între factorii prooxidanţi şi antioxidanţi, la pacienţii cu afectare cognitivă. Capitolul VI Psihofarmacologia şi intervenţia psihosocială în schizofrenie VI.1. Noţiuni de psihofarmacologie VI.1.1. Aspecte generale Trebuie precizat încă de la început faptul că nu există în momentul de faţă un medicament care să vindece schizofrenia, cu toate că terapia actuală utilizată, în cazul schizofreniei influenţează destul de mult evoluţia ulterioară a bolii. Totodată, trebuie precizat faptul că tratamentul schizofreniei este mult mai eficient atunci când este folosit în asociere cu alte mijloace de terapie non-farmacologice, precum suportul familial sau psihotarapia, care include diverse tehnici menite să ajute bolnavul să facă faţă mai uşor bolii. VI.1.2. Clasificare Înainte de introducerea medicaţiei antipsihotice atipice sau de generaţie a doua, pacienţii erau trataţi de regulă cu antipsihotice convenţionale sau tipice, asociate cu limitări legate de eficacitatea 11 redusă asupra simtomelor negative şi cu simptome extrapiramidale (EPS) nedorite, în special în cazul dozelor mari. Cea mai pertinentă clasificare actuală a antipsihoticelor se referă la cea care face distincţie între antipsihoticele de primă generaţie (tipice) şi antipsihoticele de a doua generaţie (atipice). Antipsihotice tipice Clorpromazina, primul medicament utilizat ca şi antipsihotic, a fost prima dată introdus în chirurgie ca şi anestezic, datorită efectului de calmant puternic în timpul operaţiilor de lobotomie. La momentul de faţă avem la dispoziţie un număr impresionant de antipsihotice convenţionale ale căror mecanisme de acţiune constă în blocarea postsinaptică a receptorilor muscarinici, adrenergici şi histaminergici ceea ce se asociază cu agravarea simptomelor cognitive şi apariţia altor efecte secundare. Antipsihotice atipice În ultima decadă a apărut o nouă serie de antipsihotice numite atipice, novel sau de generaţia a II-a. Introducerea primului neuroleptic atipic - clozapina, a constituit o adevărată revoluţie în psihiatrie. Clozapina este singurul antipsihotic a cărui eficacitate superioară a fost clar demonstrată şi susţinută în studiile pe loturi mari de pacienţi, fiind superioară antipsihoticelor standard cu obţinerea unui răspuns terapeutic în cazurile considerate rezistente la tratament. Spre deosebire de neurolepticele clasice, nu induce fenomene extrapiramidale la majoritatea pacienţilor. VI.1.3. Mecanismele de acţiune Mecanismele de acţiune ale medicamentelor antipsihotice nu este pe deplin cunoscut. Se ştie că influenţează destul de mult transmisia dopaminergică, în special din prisma efectelor clinice observate. 12 VI.1.4. Tolerabilitatea Antipsihoticele prezintă diferite profiluri în ceea ce priveşte efectele adverse, care pot apărea atât pe termen scurt cât şi pe termen mai îndelungat. Apariţia efectelor adverse în asociere cu aceste medicamente pot avea ca şi inconvenient secundar renunţarea la tratament, deci o complianţă diminuată. VI.2. Evaluarea stadiului actual al terapiei schizofreniilor Asistenţa unui bolnav de schizofrenie se face conform unui plan de management psihiatric, adaptat individual şi care ţine cont de factorul evolutiv, factorul economic, factorul etic, precum şi de calitatea vieţii. Deciziile de orientare terapeutică şi socială au un caracter interactiv şi sunt adaptate nu numai nevoilor, ci şi preferinţelor pacientului. VI.2.1. Abordarea psihoterapeutică Tehnicile de terapie cognitivă. Acest tip de terapie are ca principală indicaţie în cazul pacienţilor schizofreni, schizofrenia severă cu halucinaţii şi delir agresiv. Psihoterapia individuală deţine un loc important în tratamentul schizofreniei în asociere cu medicaţia antipsihotică. De obicei, se axează pe activităţile cotidiene şi ajută bolnavul să facă faţă mai bine bolii. VI.2.2. Abordarea socioterapeutică Asistenţa psihosocială, asociată medicaţiei joacă un rol foarte important în asistenţa modernă a schizofreniei necesitând a fi adaptată nevoilor, aspiraţiilor şi particularităţilor de viaţă ale pacientului. Rebilitarea vocaţională - Cu toate că, de cele mai multe ori este dificil de realizat, reabilitarea vocaţională este un aspect critic în 13 managementul pacienţilor cu schizofrenie. Numai 20% din pacienţii cu schizofrenie reuşesc să se angajeze şi de obicei sunt prost plătiţi. Se pare că atunci când este asociată cu stimularea cognitivă această tehnică produce o îmbunătăţire importantă în ceea ce priveşte funcţiile cognitive. VI.3. Eficacitatea antipsihoticelor atipice în recuperarea bolnavului schizofren Medicamente antipsihotice convenţionale, folosite de o jumătate de secol pentru tratamentul unor tulburări psihiatrice majore, sunt înlocuite în practica clinică de antipsihotice moderne atipice, care includ aripiprazol, clozapina, olanzapina, quetiapina, risperidona şi ziprasidona printre altele. Tendinţele actuale în psihofarmacologie consideră antipsihoticele atipice ca reprezentând antipsihotice de primă linie în tratamentul primului episod psihotic mai ales pentru că aceşti pacienţi sunt mai susceptibili de a dezvolta reacţii adverse, acest fapt putând sta la baza complianţei terapeutice şi implicit, a îmbunătăţirii prognosticul. Capitolul VII Evaluarea eficacităţii antipsihoticelor atipice în tratamentul schizofreniei (studiu clinico-terapeutic) Abordarea psihoterapeutică a bolnavului schizofren este o sarcină complexă care implică tehnici speciale de psihoterapie asociate tratamentului farmacologic. Apariţia noii generaţii de antipsihotice care au avantajul reducerii efectelor extrapiramidale secundare conferă superioritate asupra antipsihoticelor tradiţionale. Referitor la calităţile acestor preparate în controlul simptomatologiei 14 psihotice, în general se consideră că acestea nu sunt deocamdată complet stabilite şi cunoscute. Scopul studiului de faţă se referă la evaluarea unor antipsihotice atipice în ceea ce priveşte eficienţa în controlul simptomelor din schizofrenie, dar şi gradul de tolerabilitate. VII.1. Obiectivele studiului Obiectivul principal al acestui studiu constă în compararea eficacităţii tratamentului cu antipsihotice atipice (risperidona, quetiapina, olanzapina) faţă de tratamentul cu haloperidol. Studiul de faţă vizează şi o serie de obiective secundare, dintre care enumerăm: Evaluarea eficacităţii antipsihoticelor atipice în faza acută a bolii; Rata de prevenire a recăderilor; Evaluarea tolerabilităţii, dar şi a profilului de siguranţă; Evaluarea performanţelor sociale şi a abilităţilor; Reinserţia socială; Confirmarea eficacităţii medicamentelor antipsihotice atipice prin evaluarea nivelului de stres oxidativ. VII.2. Ipoteza de lucru Am formulat următoarele ipoteze de lucru: 1. Antipsihoticele atipice sunt la fel de eficiente ca şi antipsihoticele clasice în ceea ce priveşte controlul simptomelor pozitive din schizofrenie. 2. Cu privire la simptomatologia negativă
Related Search
Similar documents
View more...
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks