Catastrofa de Liviu Rebreanu

Description
Rezumat Catastrofa de Liviu Rebreanu

Please download to get full document.

View again

of 2
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Documents

Publish on:

Views: 2 | Pages: 2

Extension: DOCX | Download: 0

Share
Transcript
  Catastrofa de Liviu Rebreanu   De mic copil, David Pop fusese împins de la spate de tatăl său, un ţăran avut, să facă şcoală. Cu chiu cu vai a isprăvit liceul, dar facultatea nu a fost chip s - o isprăvească în cei şapte  ani cât a fost student la Drept. În timpul ăsta atât a izbutit şi el: a făcut armata, a luat examenul de ofiţer şi a ieşit cu titlul de sublocotenent în rezervă. Nu bănuia ce catastrofa va porni de aici.   Întors acasă, s - a însurat şi a început să trăiască o viaţă liniştită în Năsăud. Nu se băga în discuţii despre politică, se abonase la un ziar românesc şi la unul unguresc şi nu citea niciunul, nu se ducea nici la alegeri, dacă lua bilete la balurile româneşti, lua şi la cele ungureşti. Voia să se aibă bine și cu concetățenii romani și cu cei unguri. Totuși, chiar din această pricină românii îl făceau renegat, iar ungurii, agitator.   Singurele preocupări ale lui David Pop erau mâncarea, băutura, fumatul şi ceasuri întregi de  joc cu copilul lui, Titi. Până î ntr- o zi, când a aflat că va fi război. De atunci, se gândea într  - una la asta şi îi părea foarte rău că făcuse armata şi era ofiţer în rezervă. S - a obişnuit cu gândul, până la urmă şi a început chiar să - şi completeze echipamentul, să fie pregătit dacă va fi chemat la datorie. Când primi telegrama de chemare la regiment, întâi se sperie, apoi se linişti. Se sculă cu noaptea în pat şi porni nerăbdător spre Bistriţa, uitând să îşi sărute copilul. Vru să se întoarcă înapoi, dar se temu că e semn rău. Ieşind din orăşel se închină la o cruce, deşi până acum îi cam plăcuse să facă pe necredinciosul.   La regiment, ofiţerii vorbeau numai de politică şi doreau războiul scrâşnind din dinţi. Soldaţii, când se pomenea de război, îşi făceau cruce în tăcere. David stătea m ai mult printre aceştia din urmă, gândind mereu să - şi facă datoria. Cu o zi înainte de plecare îşi scrise testamentul şi îl cusu în buzunarul dinăuntrul vestei.   Batalionul lui David a pornit primul, în prima zi a războiului. Ajunşi undeva, în şesul Ungarie i, au aflat că se vor bate cu sârbii. David era calm şi gândul lui era doar cum să - şi facă datoria. Se sprijinea pe acest cuvânt, fără să - şi pună întrebarea ce este, totuşi, această datorie. Când a văzut primii oameni căzuţi în luptă, şi -a spus în sinea lu i că datoria este moartea… Nu s - a speriat de asta, dimpotrivă, avea o siguranţă firească în luptă pentru care soldaţii lui îl admirau, camarazii îl invidiau, comandanţii îl respectau. Au început să sosească medalii şi cruci ca răsplată, dar el nu le -a purt at, socotind că doar fusese la datorie, nu făcuse nimic deosebit. Aşa au trecut doi ani. David Pop a fost avansat în grad, apoi a primit secţia de mitraliere. A luptat în Serbia, în Galiţia, în Polonia. De când trecuse la mitraliere fusese strămutat la un   regiment unguresc. Nu se mai simţea aşa bine printre unguri ca printre romani, printre flăcăii lui de pe valea Someşului, mai ales că nici nu vorbea prea bine ungureşte. Se întâlni cu un fost coleg care îi puse întrebări la care nu se gândise. Ce au ei   de împărţit cu sârbii, cu ruşii, cu italienii ? Ce folos aduce sângele românesc vărsat ? Discuţia îl tulbură foarte tare, dar apoi invocă din nou datoria şi se linişti.   Și catastrofa se dezlănţui. Când regimentul său fu trimis pe teatrul de război din Tra nsilvania, David Pop avu de ales între datorie şi uciderea fraţilor săi români. Camarazii săi unguri nu îl mai băgau în seamă și vorbeau între ei despre strivirea valahilor.    David invoca în gând necesitatea îndeplinirii datoriei, pentru a- şi linişti conştiinţa. Se întâlnise ceva mai înainte cu fostul său coleg care îi spusese că va trece la români cu prima ocazie. Se întâlni acum cu un altul care îi spuse că, deşi român, trebuie să - şi respecte  jurământul militar şi să lupte cu „duşmanul”, cu românii, adică.   Începu să se roage în fiecare seară, cerând un ajutor supraomenesc.   Porniră spre Făgăraş. Ajuns în localitatea de destinaţie David se odihni, apoi citi cu ochii scăldaţi în lacrimi scrisoarea primită de la Elvira, soţia lui. Soldaţii unguri porniră să luc reze la tranşee. David, ca niciodată, nu se sinchisea de ce fac oamenii lui. I se făcu dor de acasă, se  plimba cu gândul prin Năsăud, parcă îşi vedea şi îşi auzea soţia şi copilul. Numai câte o înjurătură spusă în ungureşte îl mai trezea la realitate. La un moment dat îi păru rău că nu  putuse să rămână în starea aceea în care cuvântul „datorie” îi liniştea toate temerile. Acum suna ca o vorbă goală. Privea locurile unde se afla şi se bucura şi îi erau tare dragi şi simţea că i se umflă inima de frumuseţea priveliştii Ardealului.   Înfruntarea cu românii începu. În primele lupte, fostul coleg care voia să fugă la români fu ucis de un glonte primit drept în frunte. Cel care spunea că va lupta cu românii, împlinindu - şi datoria, se predă la români, reuşind astfel să supravieţuiască. Nedreptatea sorţii îl îngrozi pe David și se înspăimântă, neştiind ce să mai facă.   Până la urmă hotărî să - şi facă datoria, amuţindu - şi conştiinţa şi blestemând soarta afurisită, împotriva căreia nu ai ce să faci. Începu lupta şi ordonă servanţilor mitralierei să tragă în fraţii lui români. Inima îi fu spintecată de zgomotul maşinii ucigaşe şi rămase tăcut şi nemişcat, dar servanţii unguri traseră fără a - i mai aştepta ordinele.   Deodată David îşi dori să fie nimerit de un glonţ şi să se sfârşească odată. Scoase scrisoarea Elvirei şi începu să o citească de parcă ar fi fost singur. Când fu înşfăcat de români, îşi spuse în gând că e bine că s - a sfârşit. Când fu împuşcat în piept şi simţi că moare, mai spuse două vorbe, că e frate român. Stârni astfel furia plutonierului român în care trăsese cinci ceasuri cu mitraliera. Acesta sări sălbatic şi îi zdrobi capul cu patul puştii. Soldaţii azvârliră deoparte trupul lui David, ca pe o zdreanţă…  Într- o seară, însă, camarazii lui vorbiră furioşi şi agitaţi, îl scoaseră din nemişcarea lui şi întrebă ce s - a întâmplat. Îi răspunseră mânioşi că românii intraseră în Ardeal şi, între ei, pe ungureşte, spuseră că precis lui îi pare bine, că e trădător. Întrebat ce părere are, spuse că el ştie doar este la datorie şi atât.  Într- adevăr îşi făcu datoria, dar în mintea şi în sufletul lui începură să roiască gânduri pe care nu le avusese până acum. Cum ar fi dacă la Năsăud şi la Bistriţa şi în toată Transilvania, la şcoli la primării, la prefecturi, ar fi romani.   Apoi se gândi ce groaznic ar fi să fie pe frontul de acolo, cu mitralierele în faţa unei companii româneşti. Îşi repeta mereu că îşi va face datoria  până la capăt, dar acest cuvânt nu îl mai mulţumea ca până acum. Se născuse întrebarea care este aceasta d atorie…  
Related Search
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks