1997-8-9-teatrul-azi_03-14

Description
1997-8-9-teatrul-azi_03-14

Please download to get full document.

View again

of 12
All materials on our website are shared by users. If you have any questions about copyright issues, please report us to resolve them. We are always happy to assist you.
Information
Category:

Documents

Publish on:

Views: 2 | Pages: 12

Extension: PDF | Download: 0

Share
Transcript
  GEORGE BANU Repet ţ ia sau autoporet al regzorulu n grup ne a f cezut? Am fost destui acea cae, în 1985, exaspeaţ de dscusul ce consdea pegătea spectacouu un ozont supeio spectacoluu ca opeă fintă am semnat popozţunea nscsă în decaaţa de pncipi a eviste L'at du thâte de a Challot, pe cae o conduceam atunc Să se discute ma mut despe opeă decât despe pocesu de eaboae Ma mut despe aă decât despe tavaliu  De atunci, apetitul pentu desceea pocesuu de pegăte s-a stns ş opea ş-a ecâştgat ocu În această pespectivă, popun astăzi o dscuţe despe epetţie aventuă inteoaă a teatuui, unde fecae demes nu se egitmează decât în măsua în cae pemte împlnea pn poducţa teatală a unu aist sau a unu gup de aşti. Pocesul nu îşi mai este sufcient sieş Divesifcaea pogameo cae se desfăşoaă sub ochii noşt eînnoeşte atacţa pentu misteee din ateieul atizanulu pentu epetiţi. Secetee lo sunt nteesante pin ceea ce asă să tanspaă ca vcenie, mpas sau vcto pesonae dn cae tânăul atst ae de ales confom aşteptălo şi potvt denttăţii sae A vob despe epetţi înseamnă a asculta mătuiile dn inteio, ncodată complete, amnezice când e voba de eşecui şi cize, mătuii nteesante pn descopeiea pocedeeo de fabicaţe ş evocaea aceo ncecă cuvnte sau gestui cae nu au ajuns în scenă, stimuând uneo magnaţa, paazândo ateo Nu ma este voba de un mode, ci de o expeenţă Repetţia nu ma este tasaea unu macaj; dumul aba tebue găsit Repetţe sunt ndviduazate, fieşte, da ndividuazaea este mtată, eoaece nmeni nu este atât de naiv încât să nu ştie că adeseo ntevn peocupăie pesonale, că valoile meeu schmbătoae ale epoci detemnă opţune concete O dovadă, la întâmpae: n deceniul anteio, egzou a fost contestat ca mate penseu ş atunci e a abandonat postua celui cae se impune, ba chia şi a ceui cae popune nsuşndu-ş atibutee fagităţii ş ae pecaităţi, meeu atent la ce se spune, situaţie nexstentă pe vemu. Noie pocedee de intevenţi sunt o modaitate de ntegae a tulbuăo epocii Atât dscusul despe epetiţ, cât şi pactica lo poată aceste ume Repetţa este o etapă tanzitoe şi, când se tece pn vadul cae sepaă textul de scenă, se petec tot soul de aventui, se contuează pesonaităţi, se alcătuesc şi se descompun gupui, pe scut, n chia inma teatuui ceaţia capătă pecetea veţii. Exstă o bogată teatuă oaă despe epetţi, o gaeie de poete şi un inventa de gestu, toate expmând căutaea colectvă anteioaă ntăii pimului spectato în sală La capătul a ceea ce se poate num, făă îndoială spe nenoocea, da şi spe fecea teatuui , secolu ege, anaza dstanţei cae î sepaă pe Stansavsk de Wison nu este abuzvă, nic aogantă. Deoaece pimatu ege va ămâne egat de un nou fel de a epeta, pemsă ş gaanţie a depăşiii momentului teatu-dveisment, pentu a deveni teatu-ată. A epeta altfe, a inventa divese tmui de pegătie, a eaboa modui noi lectua la masă ţne de aceste începutui , toate opeaţune sunt sincone cu apaţa une funcţi noi, fundamentate dea ungu acestu poces A început o aventuă de duată ş, umănd�- itneau se pot obseva epeele ş poblemee cae evn. Înscieea nt-o tadiţe, îndepărtaea de ea, novaţia câmpul posblităţo este vast Da nu infnit, pentu că înt-o sută de ani se instaează obişnuinţe cae î machează paţa. A epeta e ehivalent cu upta înte ceea ce e la fel ş ceea ce e altfe; această luptă animă şi dă elef epetiţlo teatale din acest secol. - � :  .  -c m t : m ) : � t  m z -( )< 3.  4 Invariante preliminare Toţ mai efomato o confimă: înnoiea teatului eclamă înnoea modului de a epeta Ceea ce pesupune o ealcătuie a contextului n cae se lucează ş, astfel o punee în cauză a insttuţo în datele lo tadiţionale: itmuile ş cicuile tebuie evzuite, colectvu, schimbat se modifică modu în cae este expoatat spectacoul A poecta adca altfe epetţie nseamnă epoectaea mijloacelo de poducţie Există înte aceşti do temeni ecpocitatea vaselo comuncante. Oservaţia se confimă, de la Stanislavski la opeau, de la Becht la Vila de la Mnouchkne la Book şi Sten sau Gotowski Făă efoma epetiţilo, oice efomă teataă este supefcială. Doa în acest fe se poate ajunge la acto nucleul teataităţii , fiinţe vi impicate în istoie, având un poect legat de un anume loc de o anume echipă Doa modificaea feluui de a epeta poate elimna condţonăile şi clişeele. Astfel se susctă ceativitatea gupului, întotdeauna altul, se eaboează noi eg intene, se fomuleză doinţa de a înfăptui concet înt-o echipă cu o duată de vaţă mai mult sau mai puţin vaabilă Da, dacă sa dovedit că efoma epetţilo este pemegătoae ocăei mutaţii decisive, nc o soluţie toată umea este de acod nu e acceptată în unanimtate Fiecae soluţie este detemnată de o pesoană ş stsface un pogam . Este oicând posibi împumutul uno pactici anume, da peluaea gobală nu poduce decât fenomene epigonice. Ş dacă, uneo moda detemnă asemenea contaminăi, ee îşi aată în cele din umă lmitele şi efectul de iluzie amăgitoae Aşa pae astăz a f ceaţia colectivă pesupusul miaco al epetţiio dn deceniie &7. Da faptul că pocedeul este cum contestat nu teuie să ne facă să uităm cele câtev mi spectacoe eaizate în acest fe. Ş în fne mai teue acceptat un pincipiu. El contice în bună măsuă, optimismul covâşto din peioad semnăi codului însuşt de evsta 'Art du thâte. Este evident că dacă oignaltatea scenaiuui epetţilo e poate egenea, ea nu legitimeaă poiectul şi nu gaantează succesul Nu este suficient să se epete altfel Intervin aţi paamet la fel de mportanţ citatea deului, gadul de mobiizae a echipei, oiginitatea opţiuni Această pecauţiune este popie cecetăii ce umeă nam încecat să pledez pentu epetţe evouţonae împotiva epetiţiio ecţionae, ştnd că euşita eceptăii podusului finit este testu ce ma impoant mai impoant decât utopia eloăi Doa ope confimă pocesu; epetiţile inteeseză când nu mai petind a fi epetiţia geneală a unei p  ctci sociale visul celo de la Lving Theate şi al alto gupui , ci, mai modest, o bătăie peseveentă pentu spectacolu de făcut Când utopile se etag, dispa şi iluziie, ia teatul îş asumă popia condiţie. În ambiguitatea lngvistică a temenului se egăseşte dualtatea contadictoie, paadoxul epetiţei: ea este mai întâ o pactică ceatoae şi în al doilea ând un efo de ememoae, o descopeie şi poi o amintie, o facee şi o efacee. Repetiţa este animată de o dulă inteogaţie: cum să descope şi cum să fixez? ae sunt necesităţile egizoului ş în special cum î poate el aut pe acto? Repetţia popune o meditaţie despe elaţia pe cae fiecae şi-o doeşte cât mai bună înte unul şi mai muţi. E nevoie de un cimat de lucu în cae tansfeuie să fe posible şi eacţiile omogene, de dot. Ceativitatea este doa eaţonală O gândire orală Repetţa conveteşte scieea n oalitate, textul teatal sau pe cel de altă natuă: oman tatat filosofic, scisoi .. Ea este oală lntonaţiile albe de la pma lectuă, voci cae se caută, vocile coului apoate  vocea potagonstuui Oalitatea se instalează de la pima până la ultima epetiţe. Masa sonoă, inţial infomă, se va modea de-a lungul timpului, da iniţial ea expimă smugeea din pagnă n folosul copoaltăţii, la nceput vocale. Scieea începe să vobească Voe pe  cae nţal egizou şi le doeşte nesgue, vobe ae unei naştei cae va uma, ale unei căută cae se va mpn. n teatu, adevărul vocii a început să fie ma mpotant decât fumuseţea. Fumuseţea, pe vemu atât de elaborată, este înocută de efectu ealtăţi; vocea tebuie să expme o expeenţă, un mod de vaţă să afime un adevă al fnţe Vocea actorulu este adevăata macă a identtăţii Oaitatea comună actolo şi egzolo ţine de evelaea a ceea ce au dobândit împeună ş de această ndscutablă expese a fiinţe care este vocea Laolaltă, ee constitue o ţesătuă acătută din schimbu vocale La ândul lu, ş egzou vobeşte Ma mut sau mai puţn, da ocum vobeşte. u Book îi pace să pună A epeta nseamnă a gândi cu voce tae paafazându- făă să şte pe Tstan Tzaa: Tebue să gândeşt vobnd Oalitatea acesta e destnu regzoulu Ea se poate evăsa în vaui, necându-1 pe atst, sau poate fi zgâctă, edusă a câteva faze, ea poate covâş sau poate psi, da nu exstă epetiţie n afaa acestu dscus, peaabi oicău schmb Fecae regzo îşi gestionează în felul său massa vebaă, da ş modalităţile de dstbuţe. Pe vemu, Boo vobea mult, acum se ezumă la atenanţa ntre da ş nu întemeiată pe cetudnile dobândite de-a ungul tmpului Alţi adaptează folosiea cuvântuui în funcţe de modul de ntevenţie prvilegiat, cel care mpune este mai cuând un paavagu în timp ce acea cae pefeă expectativa ămâne ma degabă tăcut El se muţumeşte să reacţioneze la iniţiativee actoulu. Economa discusului se modfică Să vobeşt mut sau puţin? După această prmă opţne ntevin altele Ee indcă gestun ale cuvântului Klaus Michael Grber pe când repeta Şase @ personaje  . de Lug Prandeo la Free Volkbhne d Beri (1981) detemnate ce ma adesea de reaţia pe care egizou doeşte so nstaueze cu toţi partenerii, nu doa cu actoi Intensitatea vocală dferenţiază famie Există regizori cae poiectează cuvântul ostit tare, distrbuit egal de ambee pă, salscenă fără a exclude pe cneva. Chia dacă vea să spună ceva unui actor, destinataul e coectiv, a cuvântul, dincolo de valoarea lui specifcă în context, consodează ansambul. pin forţa impactului său comunică o energie distibuită democratic. Nu există secrete şi interocutoi privilegiaţi Inves, alţi egizo alternează discursu adresat gupuui cu cel personalizat Dacă prmu dezvăluie proectul sau indică mperatvele unui execiţiu cel de al doilea izolează ş favoizează schimbul în doi la fe cum funcţonează confesionalul. Când e foarte apoape de actor regzoul i se adresează confdenţia, discursul lui este naccesbil celorlalţi. Nu aud ce  se spune paeneuui meu, da pe umă, de fecae dată ceea ce face el e ma bne spune Yashi Oda despre Pete Brook De la Cheau la Lassalle sau Bondy numeroşi sunt regzoii cae folosesc adresaea intensă, favozată de Stehle, Vitez sau Vincent, adaptându-şi vocea mătuisr, ntimtăţi secetulu Nu se poate spune că una dinte opţuni este supeioaă celeiate deoarece fiecae foloseşte maniea cae î convine pentu construirea une eaţii înte egizor ş actor. ntenstăţ vocae i se adaugă şi o altă componentă ea se referă la voumu actvităţii vebale Chreau sau Stein, făă a- uita pe Steher dezvoltă o discursvitate abundentă e dau actorilor nformaţii diverse din toate domeni, pentru a-i spijni cât ma îndeapoape ·în efou or de a încana ficţiunea ş de a da glas unui text Oalitate formatoare, continuă oralitate de nsoţire. Alţ cum e Grber, lansează indicaii strălucitoare, urmând ca actoul să le descifeze Oralitate omanescă ş oralitate poetică dscusu regzoului se dezvoltă între aceşti doi poli (De atfel, diferenţele în tpul de oalitate expimă . abodăi distincte ale pregătirii pentru spectacol  5  6 damatuge pemnaă sistematcă la Sten sau Vncent damatuge asocativă a Gbe sau Lassale) Regizou vobeşte, da nu dispune de ndic pecşi cae să confme eficenţa cuvntelo sae.  ămâne suspendat de auzul actouui şi de seecţia lu subiectivă: în locu unui ăspuns eal singuu semn este jocul. Ce anue dn această oaitate  nfluenţează pe acto? Cum să vobeşt? Aceasta e pma întebae xpeenţa ş identtatea egzouui nfuenţează ăspunsul. La epetiţe oatatea nu se ezumă la consemne tehnce intenstate vocaă, itm, depasae, ntăi ş ieş dovez ae une anume estetc poectate; ea tezeşte n egzo un numă de efeinţe pesonae dntun câmp efeenţa popiu un fel de n afaa teatuui pesona, pentu a susţne munca actouui Ele consttue scenai n mşcae, etalând n pubc centee de intees ae egzouu, schţându no manieă apoape cubstă, autopotetu Uneoi se efeă a potcă n postazele ei caicatuae sau exempae, ca Vtez a istoe sau a cotdan, ca anghoff, ateoi se investighează secetu omanulu de famie, cum o face Lassae, sau se evocă eacţie umane întun context pecis cum o face Book, uneoi se fac efeinţe cutuale Mnouchkine nvocă fome oentale Astfe egizou popune o abodae concetă, gaţie uno efenţe mpumutate dect dn popiu său unves. A epeta nseamnă a gând cu oce tae, înseamnă pasaea la ăscucea dinte ficţune şi autobogafe dnte textul cae tebuie expoat ş tăil e tecute cae tebue egoate dinte inocaea tecutuui şi vitalzaea pezentului. Oaitatea se defineşte de asemenea pin forţa de ntervenţie a indicaţiilo. Până n momentul când devne pincipalul eso pentu unele mutaţii: a găs ate cuvinte înseamnă a popune actoilo ate sacin, inaccesibile până atunci. Se modifică astfel câmpu semantc pentu a se lăgi câmpul pactc Jouvet sau Gotowski, Gbe sau Wison au fomulat metafoe sau au dezvotat ziuni mente să-I conducă pe acto în tetoii inaccesibile lui până atuc Oalitatea enigmatică a ui Gbe poate să�i descuajeze pe uni şi să- însufleţească pe aţi seducându-i pin miză Acesta este motiul pentu cae o bună distibuţie nu înseamnă doa aegeea ceo compatbii cu olule ci şi compatbilitatea o cu feul de a da ndicaţii al egizoului. Astfe cuvintee lui Gbe n dnt-o ntuţie cae uminează nteg pacusul, nu doa souţa unei scene El a spus ntegi distbuţi de la Brnice: Să aveţi inma fiebnte şi buzee eci  Benge Bonosin ecunoaşte că a jucat Feda lui Gane ponind de a o asemenea indcaţie cae bătea depae:  babaă şi sofisticată  -a spus Vtez şi a fost de auns. Acest tip de ndicaţ este efcent doa în contextul une comuncă pefecte înte egizo ş actoi, altfe apelul a ntevenţii pecise la obiect, concete este ntotdeauna necesa. ste de doit ca fecae aist să testeze impactul indcaţiilo sae asupa actoo vizaţi încă nante de a-şi consttui echpa sau distbuţa. În caz conta, apae iscul inefcienţe şi al naufagiulu pentu că oaltatea nu ntene substanţia în eaboaea actuu Amennţată de eşec ea instalează un cimat de epoşui ecipoce
Related Search
We Need Your Support
Thank you for visiting our website and your interest in our free products and services. We are nonprofit website to share and download documents. To the running of this website, we need your help to support us.

Thanks to everyone for your continued support.

No, Thanks